Doi indivizi reținuți pentru încălcarea ordinelor de protecție.
În cursul acestei săptămâni polițiștii au documentat două cauze de încălcare a ordinelor de protecție, dispunând măsura reținerii față de doi bărbați, într-una dintre situații fiind montat și un dispozitiv de monitorizare electronică în scopul prevenirii recidivei.
La data de 01 februarie, în jurul ore 09.00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie de 53 ani, din comuna Horodnic de Jos, cu privire la faptul că, fostul concubin, împotriva căruia este emis ordin de protecție s-ar afla la domiciliul ei, încălcând astfel obligațiile acestuia.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că femeia locuiește în comuna Horodnic de Jos, iar din data de 11 septembrie 2024, prin instanța de judecată a fost emis un ordin de protecție pentru o perioadă de 12 luni, respectiv până la data de 11 septembrie 2025, împotriva unui bărbat de 24 ani, din municipiul Rădăuți, fostul său concubin.
Polițiștii s-au deplasat în regim de urgență la eveniment și au identificat în imobil persoana apelantă, dar și pe bărbatul de 24 ani.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
La data de 05 februarie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Horodnic de Jos au continuat activitățile de cercetare penală pentru completarea și administrarea probatoriului, în vederea luării unei măsuri preventive, față de bărbatul de 24 ani.
S-a procedat la cercetarea la fața locului, însoțiți de tehnician criminalist din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, constatându-se că la imobilul din comuna Horodnic de Jos aparținând femeii de 53 ani, există urme de forțare și de pătrundere în interior, iar persoana vătămată a indicat faptul că ar fi fost amenințată.
Prin ordonanță, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul de 24 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „amenințare”, „violare de domiciliu” și două infracțiuni de „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”.
Ulterior, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Horodnic de Jos a emis mandat de aducere pe numele suspectului, acesta fiind identificat pe raza mun. Rădăuți, în proximitatea imobilului său.
Având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor și continuitatea rezoluției infracționale, lucrătorii de cercetare penală din cadrul Postului de Poliție Horodnic de Jos au dispus reținerea acestuia pentru a perioadă de 24 de ore și încarcerarea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Ulterior, Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, bărbatul având mai multe obligaţii, inclusiv de a nu se apropia de locuinţa persoanei vătămate din comuna Horodnic de Jos, de a nu comunica cu aceasta şi de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere.
In acest sens bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Rădăuţi – Biroul de Investigaţii Criminale, unitate desemnată cu implementarea măsurilor dispuse prin controlul judiciar, pentru luarea măsurilor dispuse prin ordonanţa de control judiciar, inclusiv de montare a dispozitivului de monitorizare electronică.
În după-amiaza zilei de 05 februarie, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Cajvana au fost sesizați direct de către un bărbat din orașul Cajvana, cu privire la faptul că mama sa în vârstă de 79 ani, din orașul Cajvana, a fost amenințată de fiul său, de 53 ani, față de care este emis ordin de protecție.
Cu ocazia deplasării în regim de urgență la fața locului, a fost identificată femeia de 79 ani care a relatat faptul că în jurul orei 15.30, când s-a întors la domiciliul său din orașul Cajvana, l-a găsit în dormitor pe fiul său, de 53 ani, împotriva căruia a solicitat ordin de protecție, care a amenințat-o cu acte de violență. Femeia s-a deplasat la imobilul unui alt fiu al său, căruia i-a solicitat să anunțe poliția.
Din verificări s-a stabilit că prin dispozitivul hotărârii Judecătoriei Rădăuți, s-a admis cererea având ca obiect ordinul de protecție privind pe reclamanta de 79 ani împotriva fiului său, de 53 ani, ambii din orașul Cajvana, pe o perioadă de 12 luni, prin care bărbatul a fost obligat să păstreze o distanță de minim 50 metri față de mama sa și locuința acesteia.
Întrucât bărbatul de 53 ani prezenta tulburări de comportament, fiind într-o stare vădită de ebrietate, s-a procedat la transportarea acestuia la Spitalul Municipal Rădăuți, unde în urma consultului de specialitate, s-a dispus internarea acestuia la secția de psihiatrie a unității medicale.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunile de „amenințarea” și „încălcarea ordinului de protecție”.
Ulterior, în urma administrării probatoriului în cauză, prin ordonanța organului de cercetare penală din 06.02.2025, s-a dispus reținerea bărbatului de 53 ani, pe o perioadă de 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Reamintim că prevenirea și combaterea violențelor de orice fel reprezintă un domeniu prioritar de acțiune pentru Poliția Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituționale, identificarea și implementarea a noi mecanisme de lucru, astfel încât victima violenței să fie protejată, iar agresorul sau agresorii să fie trași la răspundere penală.
Începând cu data de 1 octombrie 2024, județul Suceava a intrat în etapa a treia de implementare a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică.
De asemenea, începând cu 1 octombrie 2024, sistemul de monitorizare electronică se aplică și în cadrul procedurilor de control judiciar, control judiciar sub cauțiune și arest la domiciliu, în cauzele în care organele judiciare vor dispune obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere în sarcina inculpatului cercetat penal.
Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare.
Utilizarea acestor sisteme permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor sau, pe viitor, respectarea obligațiilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu, controlului judiciar, controlului judiciar sub cauțiune.
Monitorizarea realizează automat, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, este cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea.
Pentru monitorizarea electronică sunt stabilite roluri clare, reguli și proceduri de monitorizare, alertare și intervenție, prin partajarea informațiilor, astfel încât, în cadrul monitorizării, să nu fie cunoscute datele purtătorilor dispozitivelor de supraveghere, ci doar identificatoarele (ID-urile) acestor dispozitive.
După introducerea în sistem a semnalării, organul de supraveghere, precum și organul judiciar care a impus obligația de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere va avea acces, în anumite condiții stabilite de lege, la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic, în scopul verificării respectării obligațiilor ce revin persoanei supravegheate.
Dispozitivul electronic de supraveghere, pentru persoana supravegheată, în cazul aplicării ordinului de protecție provizoriu, ordinului de protecție, ordinului european de protecție, controlului judiciar, controlului judiciar pe cauțiune, executării măsurii arestului la domiciliu și supravegherii la distanță, este alcătuit dintr-o componentă de tip brățară, care va fi atașată la glezna sau, prin excepție, la brațul persoanei.
Dispozitivul electronic de supraveghere va avertiza persoana supravegheată de producerea unei alerte.
Alerta generată se transmite, în mod automat, dispeceratului de urgenţă operat de către poliţie, constituit în cadrul SNUAU, împreună cu datele de localizare ale dispozitivului electronic de supraveghere purtat de persoana supravegheată sau de persoana protejată care deține dispozitivul.
Organele de ordine publică sesizate au obligaţia de a verifica, de îndată şi potrivit ordinii de priorităţi, respectarea măsurii de supraveghere, intervenția fiind realizat după principiul „cel mai apropiat organ intervine”.
În situaţia generării unei alerte, persoana supravegheată este obligată ca, de îndată, să se prezinte la cel mai apropiat organ de ordine publică aflat în serviciu, să contacteze telefonic organul de supraveghere şi să urmeze instrucţiunile acestuia.
Spre exemplu, în situaţia generării unei alerte de părăsire a imobilului, persoana supravegheată este obligată, de îndată, să rămână sau să revină în imobil, să contacteze telefonic organul de supraveghere şi să urmeze instrucţiunile acestuia.
În scopul verificării respectării măsurii arestului la domiciliu, organele de ordine publică şi organul de supraveghere au dreptul să pătrundă în imobilul unde se execută măsura, fără acordul persoanei supravegheate sau al persoanelor care locuiesc împreună cu aceasta.
Menționăm faptul că, distrugerea dispozitivelor electronice de supraveghere folosite pentru monitorizarea electronică, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, conform art. 253, alin 21, din Codul Penal.
În plus, se consideră evadare încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii.
De asemenea, organul judiciar care a dispus măsura controlului judiciar poate impune inculpatului ca să respecte una sau mai multe obligaţii, printre care și aceea de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere.