Doi tineri prinși în flagrant la furat, reținuți de polițiști după o urmărire auto și pedestră. Cei doi indivizi sustrăgeau panouri de cofrare și alte componente pentru lucrările de modernizare a drumului județean 209D de pe raza comunei Todirești, satul Costâna.
La data de 15 octombrie, în jurul orei 00.44, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești, au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112, că persoane necunoscute, sustrag panouri și alte componente utilizate pentru cofrarea rigolelor de pe marginea DJ 209D de la intrarea în satul Costâna, comuna Todirești.
Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești s-au deplasat la fața locului unde au identificat în flagrant două persoane, care sustrăgeau panourile utilizate la cofrarea rigolelor de pe marginea drumului județean 209D de pe raza comunei Todirești, satul Costâna, drum aflat în reabilitare.
La momentul vederii polițiștilor, cele două persoane au abandonat panourile de cofraj despinse de pe rigole, fugind, moment în care polițiștii le-au somat prin portavocea montată pe autospecială să se oprească, cele două persoane neconformându-se, continuând să alerge în direcții diferite.
S-a procedat la urmărirea acestora cu autospeciala de poliție pe un drum comunal neclasificat pietruit, însă pentru că drumul erea impracticabil pentru deplasarea cu autospeciala, polițiștii au coborât și au procedat la urmărirea pedestră a acestora, în fugă, folosind somația ”STAI! STAI CĂ TRAG!” fără a fi însă folosit armamentului din dotare, existând suspiciunea că persoanele implicate ar putea fi minore.
După urmărirea în fugă pe distanța de aproximativ 400 metri de la locul unde a fost oprită autospeciala de poliție, polițiștii au reușit să prindă una dintre persoane, respectiv pe un tânăr de 24 ani din satul Părhăuți, comuna Todirești, pe care l-au imobilizat și încătușat. Acesta a recunoscut că intenționa să sustragă panourile de cofraj a rigolei, având ca scop final vânzarea acestora.
La fața locului a fost solicitată o a doua patrulă de poliție din cadrul SPR 5 Dărmănești, dar și o patrula de poliție din cadrul SPR 9 Șcheia, continuându-se căutările în vederea identificării celui de-al doilea bărbat.
La o distanță de aproximativ 300 metri față de locul comiterii faptei, în proximitatea unei păduri, a fost identificat abandonat, deschis și fără chei în contact, un autoturism, despre care tânărul de 24 de ani a declarat că aparține celeilalte persoane, care a fugit și că acela este autoturismul cu care cei doi s-au deplasat la locul comiterii faptei.
Polițiștii au solicitat prin Serviciul Logistic – IPJ Suceava intervenția unei platforme în vederea indisponibilizării și ridicării autoturismului, cu care cei doi autori s-au deplasat la locul comiterii faptei.
De asemenea, s-a solicitat intervenția unui tehnician criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic – IPJ Suceava, împreună cu care a fost efectuată cercetarea locului comiterii faptei și cercetarea autoturismului, după care autoturismul a fost ridicat și transportat la locul de depozitare aparținând IPJ Suceava din localitatea Stroiești.
Totodată, echipajele de poliție au continuat căutările în zona de vegetație din proximitatea locului în care se afla vehiculul, fiind identificat și cea de-a doua persoană care a fugit, respectiv un tânăr de 22 de ani care a recunoscut că împreună celălalt tânăr a desprins panourile de cofraj de pe rigolă, panouri pe care intenționau să le sustragă apoi să le vândă, indicând polițiștilor un număr de 16 panouri transportate la distanța de 120 metri de la locul comiterii faptei și abandonate pe imașul de pe marginea DJ 209D.
La locul comiterii faptei au fost identificate cu ocazia cercetării la fața locului alte cinci panouri de cofraj desprinse de pe rigolă.
Totalul de 21 de panouri sustrase de pe rigolă au fost recuperate și predate pe bază de proces-verbal unui reprezentant din cadrul Primăriei comunei Todirești. În cursul urmăririi penale urmează ca partea vătămată să comunice prejudiciul creat prin comiterea infracțiunii și dacă se constituie parte civilă în procesul penal.
În cauză a fost întocmit dosar penal privind comiterea infracţiunii de furt calificat.
La data de 15 octombrie, la ora 21.00, față de cei doi tineri s-a dispus reținerea pe o durată de 24 ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de luare a unor măsuri preventive privative de libertate.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul SPR 5 Dărmănești pentru stabilirea întregii activități infracționale.