Două cadre medicale sucevene au fost diagnosticate cu Covid 19

Două cadre medicale sucevene au fost depistate cu Covid 19, în ultimele 24 de ore.

Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 3913 de persoane declarate vindecate.

La nivelul județului nostru, în ultimele 24 de ore au fost internate 20 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 14 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 504 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 135 sunt diagnosticați cu Covid- 19, 113 sunt în zona tampon și 256 sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 135 pacienți diagnosticați Covid- 19, 86 prezintă forme medii ale bolii, 37 forme ușoare, iar 12 cu forme grave sunt internați în secția ATI, dintre care trei sunt ventilați mecanic.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 75 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 13 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 35.740, în ultimele 24 de ore fiind testate 380 de persoane.

Sâmbătă dimineață se aflau în carantină 451 de persoane și în izolare la domiciliu alte 119.

Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 33 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 29 au câte un caz în evoluție, 34 au sub cinci cazuri în evoluție, 10 au sub zece cazuri în evoluție iar 8 au peste zece cazuri în evoluție.

Sâmbătă dimineață, în județul Suceava erau 335 de cazuri de infecție Covid -19 în evoluție.

Polițiștii au desfășurat, în cursul zilei de vinei, activități în context Covid 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse 417 persoane.

De asemenea, au fost verificate 81 societăți comerciale și au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 1000 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr.55/2020.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI