În urma accidentului un bărbat de 47 de ani și o femeie de 36 de ani au răniți și au fost transportați la spital.
Duminică seară, în timp ce conducea mopedul pe DJ 176 din comuna Moldovița la ieșirea dintr-o curbă ușoară la dreapta, din cauza vitezei neadaptate la ieșirea din curbă, un localnic de 47 de ani a pierdut controlul asupra direcției de deplasare spre dreapta și a intrat în coliziune inițial cu bordura trotuarului din partea dreaptă a podețului, a rulat pe trotuar, după care s-a dezechilibrat și s-a răsturnat pe carosabil.
Din accident a rezultat rănirea bărbatului de 47 de ani şi a unei femei de 36 de ani care se afla pe moped, care au fost transportaţi cu ambulanţa la spital pentru acordrea de îngrijiri medicale
Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date s-a constatat faptul că, mopedul nu este înmatriculat/înregistrat.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat”.