luni, 13 octombrie, 2025

Fără permis și pe o motocicletă neînmatriculată. Adolescent de 15 ani, urmărit și blocat în trafic la Preutești

Fără permis și pe o motocicletă neînmatriculată. Adolescent de 15 ani, urmărit și blocat în trafic la Preutești

Un adolescent de 15 ani a fost surprins conducând o motocicletă neînmatriculată pe DJ 208, pe raza localității Basarabi, județul Suceava. Acesta a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor, fiind urmărit în trafic și blocat după aproximativ 800 de metri.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 14.00, în timpul unei acțiuni a polițiștilor din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Preutești, desfășurată în cadrul planului „Blocada”. Pe raza localității Basarabi, în dreptul unei stații de alimentare, agenții au încercat să oprească o motocicletă care circula din direcția Fălticeni către Dolhasca, având doi tineri la bord. Conducătorul motocicletei a ignorat semnalul de oprire, continuând deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea vehiculului folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialei. După circa 800 de metri, motocicleta a fost blocată în trafic pe un drum comunal din zona denumită Vlădești.

În urma legitimării, s-a constatat că la ghidon se afla un adolescent în vârstă de 15 ani, domiciliat în localitate. Verificările în bazele de date ale Poliției Române au confirmat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

- Advertisement -

Totodată, motocicleta condusă nu avea aplicată plăcuță de înmatriculare, iar tânărul a declarat că vehiculul nu este înmatriculat, fapt confirmat ulterior prin verificări oficiale.

Testarea cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în calitate de pasager se afla un alt tânăr, de asemenea minor.

Având în vedere vârsta conducătorului, autoritățile au sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) pentru monitorizarea cazului conform competențelor legale.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Preutești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories