Femeie din Frasin terorizată de soț. Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu.
Lucrătorii Poliției Orașului Frasin au fost sesizați, marți după-amiază, prin SNUAU 112, de către o femeie de 46 ani, din localitatea Plutonița, cu privire la faptul că soțul său în vârstă de 48 ani, localnic, face scandal și a amenințat-o că va da foc casei.
Victima locuiește împreună cu soțul în apropierea casei mamei sale, cele două imobile fiind separate de un gard metalic.
Bărbatul obișnuia să consume de băuturi alcoolice și să facă scandal, astfel că femeia a decis să părăsească căminul conjugal plecând la mama sa. Astfel, în cursul zilei de 05 ianuarie, pe fondul consumului de alcool, soțul victimei, contrariat de faptul că soția sa refuză să vină acasă, a amenințat-o că îi va incendia imobilul mamei sale.
Având în vedere cele sesizate a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care s-a stabilit că există risc iminent asupra vieții și integrității victimei.
Astfel a fost emis un ordin de protecție provizoriu în care s-a dispus ca începând cu data de 05 ianuarie, pe o perioadă de 5 zile, agresorul să respecte următoarele măsuri de protecție: să păstreze o distanță de minimum 50 metri față de victimă și să nu se apropie de imobilul mamei acesteia, din orașul Frasin.
Cercetările sunt continuate pentru a se stabili împrejurările comiterii faptei, în cauză întocmindu-se dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „amenințare”.