Furt dintr-un magazin din Stroiești
În dimineața zilei de 11 martie, în jurul orei 09.00, lucrătorii SPR 9 Şcheia au fost sesizaţi de o femeie despre faptul că în noaptea de 10 spre 11 martie, persoane necunoscute, au pătruns în magazinul și barul său din localitatea Stroiești, de unde au furat bani și bunuri.
Polițiștii au stabilit că, în data de 11 martie, în intervalul orar 02.30- 02.45, o persoană de sex masculin a forțat un geam de mici dimensiuni de la baia barului, pătrunzând în interior, iar prin forțarea ușii de acces a acesteia a păruns în barul societății de unde a sustras opt pachete de țigări, iar dintr-o cutie de sub tejgheaua magazinului suma de 700 de lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat” .