Hoț din locuințe, reținut de polițiști, la Horodnic de Sus

Hoț din locuințe, reținut de polițiști, la Horodnic de Sus

La data de 20 septembrie, s-au continuat cercetările privind faptele de tentativă la furt calificat din case nelocuite comise în perioada august – septembrie 2024, pe raza comunei Horodnic de Sus.

Ca urmare a cercetărilor desfășurate la nivelul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, s-a stabilit că autorul infracțiunilor un individ din comuna Horodnic de Sus.

În baza activităților informativ operative, a fost pus în executare mandatul de aducere emis în cauză, iar după o urmărire pedestră, autorul a fost prins în zona locuinței sale, inițial fugind pe un teren arabil din apropiere.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 28 – 31 august, individul a pătruns prin efracție și escaladarea unui geam într-o casă din comuna Horodnic de Sus, unde a răvășit bunuri cu intenția de a fura, însă fără a identifica și sustrage bunuri de valoare, cauzând în urma distrugerilor un prejudiciu de aproximativ 500 de lei persoanei vătămate.

În perioada 06-09 septembrie, acesta a pătruns prin efracție și escaladarea unui geam în imobilul unei femei, situat în comuna Horodnic de Sus, unde a răvășit bunuri cu intenția de a sustrage, însă fără a identifica și sustrage bunuri de valoare.

De asemenea, în perioada 14 -16 septembrie, autorul a pătruns prin efracție în mai multe case din Horodnic de Sus, unde a răvășit bunuri cu intenția de a sustrage, însă fără a identifica și sustrage bunuri de valoare.

Astfel, s-a dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore.

În urma administrării probatoriului în cauză, s-a stabilit că individul este autorul și altor fapte comise pe raza comunei Horodnic de Sus.

Cercetările se continuă în cauză pentru lămurirea sub toate aspectele și probarea întregii activități infracționale a autorului.

Citește și:

top citite:

Ultimile știri