Imagini spectaculoase cu luptele dintre doi cerbi, în timpul boncănitului, într-o pădure din județul Suceava

Imagini spectaculoase și foarte rare cu luptele între doi cerbi, în timpul boncănitului, într-o pădure de stat administrată de Direcția Silvică Suceava, filmarea senzațională fiind realizată de pădurarul Ionuț Ursache.

Perioada de împerechere a cerbilor, cunoscută ca și boncănitul cerbilor, debutează în septembrie și se încheie în octombrie, în funcție de climă și altitudine.

În această perioadă, a împerecherii, cerbii se luptă, folosindu-și coarnele dezvoltate de-a lungul verii, pentru supremația asupra cârdurilor de ciute.

Cerbii își anunță prezența în timpul boncănitului prin mugete puternice prin care încearcă să-și intimideze adversarii, intensitatea mugetelor fiind și un indiciu al poziției masculului în ierarhie.

- Advertisement -

Direcția Silvică Suceava administrează, prin intermediul celor 24 de ocoale silvice, peste 270 de mii de hectare păduri de stat.

Regia Nationala a Padurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane de hectare fond forestier proprietatea publică a statului, circa 48% din totalul pădurilor țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion de hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.

Toate pădurile proprietatea publică a statului dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.

VIDEO: Ionuț Ursache, Direcția Silvică Suceava

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Alte Stiri

Popular Categories