Incendii la gospodării din Vicovu de Jos și Slătioara
Pompierii militari de la subunitățile din Gura Humorului și Vicovu de Sus au intervenit sâmbătă (12 octombrie a.c.), respectiv, duminică (13 octombrie a.c.), pentru localizarea și lichidarea unor incendii la două gospodării – una, din satul Slătioara, comuna Stulpicani, iar a doua, din localitatea Vicovu de Jos.
Salvatorii au intervenit la timp, astfel încât pagubele materiale au fost limitate, iar îmbucurător a fost faptul că nu s-au înregistrat victime.
Sâmbătă seara, în jurul orei 18:00, la Slătioara au ars aproximativ 10 metri pătrați din acoperișul unei case de locuit, din cauza coșului de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile. Tot coșul de fum, de această dată, necurățat, a stat la baza izbucnirii incendiului din localitatea Vicovu de Jos. Alarma a fost dată în dimineața zilei de duminică, la ora 1:30, când flăcările afectaseră deja 10 metri pătrați din acoperișul camerei centralei termice și aproximativ 60 de metri pătrați din astereala acoperișului locuinței, totul din cauza jarului și scânteilor provenite din coșul de fum necurățat.
Chiar dacă au fost limitate prin intervenția promptă a pompierilor militari, pagubele materiale însemnate sunt un nou semnal de alarmă pentru cetățenii care încă nu și-au luat toate măsurile de siguranță pentru a preîntâmpina aceste dezastre.
Astfel, și cu această ocazie, reamintim recomandările noastre privind prevenirea incendiilor din această perioadă:
La exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului
• Verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată, premergător și la finalul sezonului rece;
• Coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;
• În podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere.