Incendiu în localitatea Bogata, în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Militarii subunităților de pompieri din Fălticeni și Dolhasca, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Baia și Cornu Luncii, au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în satul Bogata, comuna Baia.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul locuinței, cu pericol de propagare la întreaga construcție P+1, dar și la clădirile învecinate.
Incendiul a fost lichidat la ora 4:10.
Acoperișul clădirii a ars pe o suprafață de aproximativ 240 de metri pătrați. Au mai fost afectate bunurile din interiorul podului, dar și elemente de construcție – planșeul și fațada locuinței, pe aproximativ 50 de metri patrați.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și clădirile învecinate, cu bunurile aferente.
* * *
În ultimele 36 de ore, pompierii militari suceveni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a trei incendii generate de nereguli la exploatarea coșurilor de evacuare a fumului, în localitățile Mitocaș, Frasin și Bogata. În acest sens, reamintim cetăţenilor principalele măsuri de apărare împotriva incendiilor:
- Verificarea, curăţarea şi repararea (dacă este cazul) coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată;
- Coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;
- În podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere;
- În poduri şi mansarde este interzisă amenajarea de afumători.

