Incendiu la o casă din Chilișeni, comuna Udești.
Militarii subunității de pompieri Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciului voluntar pentru situații de urgență Udești, au intervenit cu trei autospeciale de stingere marți, în jurul prânzului, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Chilișeni.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul și la podul casei de locuit, cu pericol de propagare la vecinătăți.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 14.00.
Au ars acoperișul și podul casei pe o suprafață de 100 de metri pătrați și s-au degradat pereții locuinței și bunurile din interior.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, o construcție anexă și trei locuințe învecinate.

