Incendiu la o casă în orașul Gura Humorului, vineri după-amiază.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
În sprijinul pompierilor militari a intervenit și o autocisternă de la SVSU Cornu Luncii.
Incendiul a fost lichidat la ora 20.00.






Au ars casa de locuit și bunuri din interior (obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică, materiale textile, elemente de tâmplărie și altele), pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați.
S-au degradat învelitoarea din tablă a acoperișului, panouri fotovoltaice și alte bunuri.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat anexele gospodărești, cu bunurile aferente.