Incendiu la o casă din Voroneț.
Pompierii militari ai subunităților din Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc au intervenit, sâmbătă la prânz, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la o casă de locuit din orașul Gura Humorului, cartierul Voroneț.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau într-o cameră de la etaj și la acoperiș, cu pericol de propagare la întreaga construcție, la anexele gospodărești și la o casă învecinată, aflată în imediata apropiere.
În urma incendiului au ars bunurile din interiorul camerei pe o suprafață de 10 metri pătrați, acoperișul casei pe aproximativ 130 de metri pătrați, elemente de tâmplărie, obiecte de mobilier, materiale textile și altele.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de aparate electrice lăsate sub tensiune. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei, anexele gospodărești și locuința învecinată, cu bunurile aferente”, a precizat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.