sâmbătă, 16 august, 2025

Incendiu la o gospodărie din Valea Putnei. Un bărbat de 89 de ani și-a pierdut viața FOTO

Incendiu izbucnit la o gospodărie, din localitatea Valea Putnei, comuna Pojorâta, vineri seară. Un bărbat de 89 de ani și-a pierdut viața.

Pompierii militari ai Secției Câmpulung Moldovenesc au intervenit, vineri seară, în jurul orei 22:00, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Pojorâta, cu cinci autoapeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în satul Valea Putnei.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat două anexe gospodărești și acoperișul locuinței, cu pericol de propagare la o clădire din apropiere.

Au ars cele două anexe gospodărești, ce înglobau un adăpost de animale, magazii de lemne și un depozit de furaje, precum și acoperișul casei de locuit, pe o suprafață totală de aproximativ 180 de metri pătrați. S-au degradat elemente de construcție, circa 30 de metri cubi de lemn de foc, o tonă de cereale și o tonă de plante furajere.

- Advertisement -

Din nefericire, într-una dintre anexele afectate de incendiu, a fost identificat trupul carbonizat al proprietarului, un bărbat în vârstă de 89 de ani.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Misiunea pompierilor la fața locului s-a finalizat la ora 4:00, fiind salvate restul casei de locuit și clădirea din vecinătate, cu bunurile aferente.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories