Incendiu la o gospodărie din Siliștea Nouă în urma unui scurtcircuit

Incendiu la o gospodărie din satul Siliștea Nouă, orașul Dolhasca, în urma unui scurtcircuit, miercuri după-amiază.

Pompierii militari ai Punctului de Lucru Dolhasca și ai Detașamentului Fălticeni, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dolhasca, au intervenit cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea incendiului.

La sosirea echipajelor, ardeau două anexe gospodărești, cu pericol de propagare la două locuințe.

Au ars un adăpost de animale și o magazie de lemne pe o suprafață de aproximativ 80 mp. S-a degradat, pe o suprafață de 6 mp, astereala acoperișului casei de locuit. În incendiu, a pierit un porc.

Flăcările au izbucnit din zona adăpostului de animale, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI