Incendiu puternic izbucnit la o gospodărie din comuna Drăgoiești, vineri după-amiază.
La fața locului au intervenit pompierii militari și civili, cu șapte autospeciale de stingere.
Flăcările s-au manifestat la casa de locuit și la patru anexe gospodărești (depozit de furaje, grajd, șură și o magazie), pe o suprafață totală de aproximativ 350 mp.
Incendiul a fost localizat și se lucrează pentru lichidare.
O femeie, cu atac de panică, a fost monitorizată de către un echipaj SAJ. Aceasta și-a revenit, și nu a necesitat transport la spital.
Dezvoltarea și propagarea incendiului au fost favorizate de vânul puternic și cantitatea mare de material combustibil.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric (generat de un conductor electric neizolat corespunzător).