Individ reținut după a încercat să intre în casă peste o tânără din Siret.
Incidentul s-a petrecut în urmă cu aproximativ două săptămâni, iar în cursul zilei de marți polițiștii au reușit să-l prindă pe suspect.
Poliția orașului Siret a fost sesizată, în data de 13 mai, prin S.N.U.A.U. 112 de către o tânără de 29 ani, din orașul Siret, despre faptul că o persoană a încercat să intre în locuință, s-a îmbrâncit cu ea, după care a fugit.
Din cercetări s-a stabilit că în jurul orei 11.00, victima se afla în locuință, iar la un moment dat o persoană de sex masculin a încercat să deschidă ușa apartamentului folosindu-se de chei potrivite, sub pretextul că are chirie acolo.
Astfel, în momentul în care persoana în cauză a deschis ușa, tânăra nu i-a permis să pătrundă în incinta apartamentului, apoi aceasta s-a îmbrâncit cu bărbatul respectiv pe holul de la intrarea în bloc.
La data de 25 mai au fost puse în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiile Dorohoi și Botoșani).
Cu ocazia cercetărilor efectuate de către lucrători din cadrul Formațiunii de Investigații Criminale Siret, în sprijin cu lucrători din cadrul Biroului de Investigații Criminale Dorohoi s-a reușit identificarea suspectului ( un bărbat din municipiul Botoșani). Acesta a fost identificat pe raza municipiului Dorohoi și a fost preluat și condus la audieri.
Totodată la finalul audierilor s-a dispus reținerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, cercetările urmând a fi continuate sub directa coordonare a procurorului de caz.