Individul care și-a răpit fosta concubină a fost arestat preventiv. Bărbatul a amenințat-o pe tânără cu un pistol și un cuțit.
Potrivit anchetatorilor, în data de 03 noiembrie, în jurul orei 13.00. Aurel I., fiind pe raza comunei Horodnic de Sus, a condus un autoturism marca Volkswagen, a oprit în dreptul unei persoanei vătămate de sex feminin, cu care avusese anterior o relaţie de concubinaj, în timp ce aceasta se deplasa pe o stradă din comuna Horodnic de Sus. Sub ameninţarea unui cuţit şi a unui pistol, bărbatul de 42 de ani, din Horodnic de Sus, a introdus-o cu forţa în autoturism pe tânăra de 22 de ani, a blocat portierele, lipsind-o astfel de libertate. Ulterior, acesta s-a deplasat pe un teren necirculat unde a oprit autoturismul, s-a urcat pe bancheta din spate lângă victimă şi, folosindu-se de un cuțit, un pistol și o sticlă conținând otravă, a amenințat-o pe aceasta cu moartea, solicitându-i pe un ton imperativ să nu spună nimic şi să nu țipe.
În toată această perioadă tinerei i-a fost restrânsă libertatea de mişcare , individul continuându-şi deplasarea spre o destinaţie necunoscută, contrar voinţei acesteia, până în jurul orei 14.45 când a fost depistat în trafic de organele de poliţie pe raza localităţii Sadova.
Față de Aurel I. s-a propus de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți luarea măsurii privative de libertate a arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Rădăuți a admis solicitarea și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile a agresorului, începând cu data de 04 noiembrie, emiţând un mandat de arestare pe numele acestuia pe o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.