Loc de parcare cu scandal. O tânără și un bărbat s-au luat la ceartă în parcarea unui supermarket din Suceava
O banală neînțelegere legată de un loc de parcare s-a transformat într-un incident neplăcut, joi, în parcarea magazinului Kaufland din municipiul Suceava.
La data de 06 noiembrie, la ora 11.30, un bărbat de 44 de ani, din Suceava, a apelat numărul unic de urgență 112, sesizând că a fost agresat fizic.
Persoana în cauză le-a declarat polițiștilor a declarat că, în timp ce se afla în parcarea centrului comercial de pe strada Universității, ar fi fost îmbrâncit de către o tânără de 23 de ani, din comuna Hănțești.
La rândul său, tânăra le-a declarat polițiștilor că, pe fondul acelorași neînțelegeri legate de locul de parcare, ar fi fost și ea îmbrâncită de către bărbat.
Ambele persoane au refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, conform prevederilor Legii nr. 26/2024.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „lovire sau alte violențe”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (1) și alin. (2¹) lit. c din Codul Penal.
Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs incidentul.

