Maramureşean arestat preventiv pentru trafic de droguri de mare risc
Un bărbat din Maramureș a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, într-un caz în care polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației și polițiștii SCCO Maramureș, la delegarea și sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Maramureș au descoperit aproximativ 100 grame de substanțe interzise și importante sume de bani provenite din activități ilicite.
La data de 30 ianuarie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, în ziua anterioară, 29 ianuarie, primul inculpat a vândut celui de al doilea cantitatea de aproximativ 4 grame de drog de mare risc (4-CMC). Acesta din urmă a fost depistat în aceeaşi zi, în jurul orei 13.00, de către polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș – ITPF Sighetu Marmației – pe o stradă din municipiul Sighetu Marmației, într-un autoturism, având asupra sa mai multe plicuri tip zip-lock, care conțineau substanţa interzisă.
În urma percheziției domiciliare efectuate la locuința celui care a comercializat drogurile, a fost identificată și ridicată cantitatea de aproximativ 90 grame 4-CMC (drog de mare risc), precum și alte mijloace de probă.
În cursul zilei de marți, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș a dispus arestarea preventivă a primului inculpat pentru care a fost formulată propunerea.
Cu privire la cel de al doilea, s-a dispus măsura controlului judiciar.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației şi polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș.