joi, 27 martie, 2025

Mașină de poliție, aflată în misiune, implicată într-un accident rutier la Plopeni VIDEO

Mașină de poliție, aflată în misiune, implicată într-un accident rutier la Plopeni

La data de 06 martie, în jurul orei 19.00, un agent de politie a condus autospeciala marca Dacia Logan pe DN 29, pe raza localității Plopeni, orașul Salcea, având în funcțiune semnalele speciale luminoase și sonore, cu intenția de a se deplasa în regim de urgență pentru a interveni la un accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, produs în comuna Dumbrăveni.

Ajungând la intersecția cu DJ 290A (strada Aeroportului), polițistul s-a angajat în depășirea mai multor autoturisme, moment în care unul dintre conducătorii auto a efectuat virajul la stânga, fără a se asigura corespunzător, moment în care a intrat în coliziune cu mașina de poliție, care a fost proiectată în canalul colector al apei pluviale din marginea părții carosabile.

În urma evenimentului rutier, au rezultat doar pagube materiale, respectiv avarierea ambelor autovehicule.

- Advertisement -

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.

Sursă video Facebook Suceava Fail

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories