Mașină răsturnată la ieșire din Rădăuți spre Vicov, duminică la orele amiezii.
În evenimentul rutier au fost implicate trei persoane, dintre care una a rămas încarcerată.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ. Cele trei victime erau conștiente.
O femeie de 36 de ani și un minor de patru ani au fost transportați la spital. A treia victimă, un bărbat de 31 de ani a refuzat transportul la spital.
În timp ce conducea autoturismul pe DN2H în afara localităţii Rădăuți, o femeie de 36 de ani din comuna Volovăţ a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă, a lovit un podeț și s-a răsturnat în șanțul din fața unui imobil.
Din accident a rezultat rănirea conducătoarei auto şi a unui minor de 4 ani pasager în autoturism, care au fost transportaţi cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată de poliţişti cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.