Militari specializați în intervenții la dezastre au început dezinfectarea Spitalului Județean Suceava

MApN a dispus ca un detașament din cadrul Batalionului 202 Apărare CBRN (Intervenție la Dezastre) „General Gheorghe Teleman”, din subordinea Diviziei 2 Infanterie „Getica”, să acționeze, începând de vineri, 3 aprilie, în sprijinul autorităților locale din municipiul Suceava pentru decontaminarea și dezinfectarea căilor rutiere.

„Noi, Batalionul 202 Apărare CBRN (Intervenție la dezastre) “General Gheorghe Teleman”, vom decontamina spitalul de la Suceava, terenul din jurul lui și căile rutiere, cu ajutorul tehnicii din dotare și vom monta un echipament de decontaminare a personalului la intrarea în tură și la ieșire. Vom continua apoi cu decontaminarea și dezinfectarea căilor rutiere din municipiul Suceava”, au transmis militarii.

MapN a transmis că o echipă din Ministerul Apărării Naționale, formată din patru militari – colonel medic Daniel Ionuţ Derioiu – manager, locotenent-colonel medic Dinu Chioralia – director medical, locotenent-colonel Cristian Mihoci – ofiţer de stat major şi maiorul Bebi Lupaşcu – ofiţer de logistică, a preluat managementul medical și operațional al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, începând cu data de 2 aprilie.

În acelaşi context, pentru a veni în sprijinul unităţii medicale sucevene, Ministerul Apărării Naţionale va pune la dispoziţia acestei facilităţi prin intermediul Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” din Iași, patru izolete produse în România din cele 15 achiziţionate de minister, precum şi 10.000 de comprimate de cloramină, echivalentul a 50 de tone de dezinfectant de suprafețe pe bază de clor.

Totodată, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” din Iași va prelua cazuistica non-COVID-19 a Spitalului Județean de Urgență din Suceava, pe fondul imposibilității acordării asistenței medicale destinate populației, ca urmare a instituirii carantinei în respectiva unitate medicală.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI