Minoră accidentată de o mașină pe trecerea de pietoni
La data de 18 decembrie, în jurul orei 09.45, un bărbat, în timp ce conducea autoturismul pe calea Unirii din municipiul Suceava, în zona Grupului Școlar, a surprins şi accidentat o minoră, care se afla în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterio fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Minora a fost transportată de un echipaj SMURD la Unitatea Primiri Urgenţe Suceava.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii ”vătămare corporală din culpă”.