miercuri, 26 martie, 2025

Mobilizare generală pentru căutarea unui copil de cinci ani dat dispărut. A fost găsit dormind în mașina tatălui său VIDEO

Poliţia municipiului Rădăuţi a fost anunțată, joi seară, prin SNUAU 112 de către o femeie, din comuna Frătăuții Vechi, despre faptul că fiul său, de 5 ani, a dispărut de acasă.

La nivelul poliției municipiului Rădăuți s-au constituit imediat opt echipe de căutare cu 20 de polițiști sprijinite de efective din cadrul jandarmeriei, poliției de frontieră și ISU, precum și voluntari. La fața locului a fost adus și un câine de urmă din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți.

În jurul orelor 22.20, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au găsit minorul în mașina tatălui său, pe bancheta din spate, mașină care era parcată pe malul râului Suceava, la o distanță de aproximativ 5-6 km de locuința sa. Mașina era încuiată, iar tatăl era plecat în lunca râului unde îl căuta pe fiul său. S-a luat legătura cu tatăl minorului care s-a prezentat la autoturism și care la vederea fiului său a rămas surprins de faptul că acesta era în mașina sa deși el îl căuta împreună cu alți vecini.

Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că joi, în jurul orelor 16.00, tatăl minorului a spălat autoturismul după care a lăsat portierele deschise pentru a se usca interiorul acesteia. În jurul orelor 19.00, minorul în timp ce se afla cu părinții în imobilul de domiciliu, a auzit faptul că tatăl său urmează să meargă până la un magazin din zonă pentru a face cumpărături, moment în care a profitat de neatenția părinților și a fugit afara și s-a ascuns între bancheta din spate și scaunele din față ale autoturismului, unde a adormit.

- Advertisement -

Acesta pe parcursul căutărilor a dormit în mașina părinților, fiind trezit de către agenții de poliție în momentul în care aceștia l-au identificat.

Polițiștii au stabilit că minorul nu a fost victima vreunei infracțiuni.Băiețelul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți unde s-a stabilit faptul că nu prezintă leziuni.

Sursă video: Andrei Ionesi

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Două femei au furat dintr-un hypermarket din Suceava produse în valoare de 800 de lei

Două femei au furat dintr-un hypermarket din Suceava produse...

Accident rutier mortal la Rădăuți, după ce un autoturism s-a răsturnat pe cupolă FOTO

Accident rutier mortal la Rădăuți, după ce un autoturism...

Accident rutier provocat de un șofer cu o alcoolemie de 1,49

Accident rutier provocat de un șofer cu o alcoolemie...

Un sucevean cu o alcoolemie de 1.13 s-a răsturnat cu mașina într-un șanț

Un sucevean cu o alcoolemie de 1.13 mg/l alcool...

Un sucevean s-a ascuns în lada canapelei ca să scape de închisoare

Un sucevean s-a ascuns în lada canapelei ca să...

Incendiu la o casă din Vadu Moldovei FOTO

Incendiu la o casă din Vadu Moldovei, marți după-amiază.La...

Top știri citite

Popular Categories