Noi detalii ies la iveală în cazul crimei de la Bosanci, unde un bărbat de 36 de ani și-a ucis bunicul în vârstă de 87 de ani cu mai multe lovituri de cuțit, chiar în fața polițiștilor. Înainte de a ataca victima, individul a lovit cu cuțitul în zona feței un agent de poliție.
Ciprian Gorban a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv.
La data de 27 octombrie 2022, pe fondul unor neînțelegeri ce au avut loc între bărbat și bunicul acestuia, în vârstă de 87 de ani, care locuiau în imobile diferite din incinta aceleiași curți, victima a părăsit curtea casei sale fără a se certa cu nepotul său.
Potrivit procurorilor, imediat ce s-a îndepărtat de casă, bătrânul l-a contactat telefonic, la ora 12.28, pe primarul comunei Bosanci, solicitându-i sprijinul în legătură cu nepotul său, în cadrul anchetei penale martorul a arătat că victima i-a comunicat că nepotul său este bolnav psihic şi l-a ameninţat că îl va ucide.
După primirea acestui apel telefonic, la ora 12.37 martorul a apelat un agent de poliție, i-a relatat cele auzite de la victimă şi i-a cerut sprijinul pentru a rezolva această situaţie. Agentul de poliţie a sesizat telefonic pe un alt coleg, care l-a contactat ulterior, la ora 12.40, pe martorul menționat pentru a afla detalii despre incidentul dintre cele două persoane.
S-a reţinut că la momentul respectiv, acest din urmă agent de poliţie se afla la sediul unui post de poliție dintr-o comună învecinată și i-a solicitat primarului comunei în care locuiau victima și inculpatul, numărul de telefon al victimei pentru a putea discuta în mod direct cu aceasta, primind numărul de telefon abia la ora 14.18.
Din depoziţia agentului de poliţie s-a reţinut şi faptul că a contactat imediat telefonic pe victimă şi a aflat de la aceasta doar că nu se înţelege cu nepotul său; victima l-a solicitat pe poliţist să vină în zona dispensarului veterinar din comună, loc situat la mică distanţă de locuinţa sa, pentru a-i oferi mai multe detalii.
S-a reţinut şi faptul că agentul de poliţie l-a contactat telefonic, la ora 13.19, pe colegul său din echipa operativă din ziua respectivă relatându-i despre acest incident şi solicitându-i să vină la fața locului. La momentul respectiv, agentul principal de poliţie din echipa operativă se afla în municipiul Suceava împreună cu un coleg, pentru a rezolva probleme de serviciu la sediul I.P.J. Suceava.
După convorbirile telefonice indicate anterior, cei doi lucrători din echipa operativă s-au deplasat cu autospecialele de serviciu spre locul indicat, unde au ajuns în jurul orei 14.30 cu aproximaţie.
Anterior apelului telefonic către primarul comunei, victima a contactat-o telefonic şi pe fiica sa la ora 11.30 cu aproximaţie, i-a comunicat că fiul ei l-a ameninţat cu cuţitul şi totodată faptul că stă de vorbă cu primarul comunei care i-a anunţat pe lucrătorii de poliţie.
Martora s-a deplasat spre zona magazinului veterinar din comună împreună cu concubinul său, s-a întâlnit cu victima precum şi cu primarul comunei, aflând diverse detalii despre incidentul anterior dintre victimă şi inculpat. În declaraţia pe care a dat-o în cadrul anchetei penale martora a susţinut că victima i-a relatat că inculpatul a împiedicat niște muncitori să toarne beton în dreptul casei lor, i-a reproşat victimei că nu este casa sa iar în acea zi va trimite pe victimă la „Dumnezeul ei” (cu precizarea că victima era de confesiune religioasă diferită de fiica şi nepotul său).
Imediat, în zona magazinului veterinar din comună au ajuns cei doi lucrători de poliţie din echipa operativă, însoţiţi de un alt agent de poliţie, i-au identificat pe victimă, fiica acestuia şi concubinul ei, încercând să afle de la aceste persoane detalii despre incidentul dintre victimă şi inculpat – din relatările lucrătorilor de poliţie a rezultat că discuţia s-a desfăşurat cu mare greutate, victima şi fiica sa oferind amănunte contradictorii şi totodată contrazicându-se în legătură cu fiecare amănunt.
La un moment dat, deranjat de faptul că victima a solicitat ajutorul lucrătorilor de poliţie pentru un conflict inexistent în opinia sa, inculpatul s-a enervat şi a luat hotărârea de a se răzbuna pe bunicul său.
În acest sens inculpatul s-a înarmat cu două cuţite, a sărit gardul gospodăriei, a ajuns pe drum, a observat de la distanţă locul unde se afla bunicul său precum şi faptul că acesta stătea de vorbă cu doi lucrători de poliţie în ţinută de serviciu şi s-a deplasat în fugă spre locul respectiv.
S-a reţinut că distanţa dintre locuinţa inculpatului şi locul unde se afla victima este de aproximativ 125 metri.
Deplasarea în fugă a inculpatului cu un cuţit ţinut în mână deasupra capului a fost observată de muncitorii care lucrau în apropierea casei sale şi deşi unul dintre aceştia a încercat să le atragă atenţia poliţiştilor, strigătele sale nu au fost auzite din cauza distanţei mari şi a zgomotului mare produs de un utilaj aflat în stare de funcţionare pe şosea.
Preocupaţi fiind de discuţia pe care o purtau, nici victima, dar nici celelalte persoane din apropierea sa nu au observat din timp deplasarea inculpatului, sesizând prezenţa acestuia abia când inculpatul se afla la aproximativ 4-6 metri distanţă de ei.
Prima persoană care se afla în faţa agresorului era un agent de poliţie care, văzând că bărbatul avea ambele mâini ridicate la nivelul feţei sale şi în fiecare mână ţinea un cuţit, a ridicat la rândul său mâinile cel mai probabil cu intenţia de a-l opri/respinge însă inculpatul, când a ajuns în dreptul său, l-a „îndepărtat” pe poliţist din faţa sa lovindu-l cel mai probabil cu cuţitul din mâna stângă în zona feţei, continuându-şi deplasarea în viteză spre bunicul său.
Bărbatul a ajuns imediat în spatele bunicului său şi l-a lovit pe acesta cu unul dintre cuţite în zona spatelui, după care i-a aplicat şi alte lovituri cu cuţitele din spate tot în spate, profitând de incapacitatea acestuia de a se apăra de loviturile sale.
În acest moment al incidentului, doi agenți de poliție au scos pistoalele din toc şi au tras focuri de armă asupra agresorului pentru a-l determina să înceteze actele de violenţă asupra victimei.
Un agent de poliţie a tras două focuri de armă, iar celălalt a tras un singur foc de armă. Două dintre aceste focuri de armă l-au nimerit pe inculpat, unul în coapsa stângă iar altul în glezna piciorului drept, determinându-l pe acesta să înceteze violenţele asupra victimei şi conducând totodată la căderea inculpatului în genunchi pe partea carosabilă a şoselei.
În continuare cei trei poliţişti au procedat la imobilizarea şi încătuşarea inculpatului.
La scurt timp după finalizarea acestui incident un echipaj medical sosit de urgenţă la faţa locului a încercat să acorde primul ajutor victimei, însă eforturile personalului medical au fost în zadar, ulterior fiind constatat decesul victimei.
Atât agresorul cât şi agentul de poliţie agresat au fost transportaţi cu alte echipaje medicale la Spitalul judeţean de urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava unde li s-a acordat asistenţa medicală necesară.