duminică, 27 iulie, 2025

O femeie a fost rănită după ce s-a răsturnat într-un șanț, la Dorna Arini

O femeie a fost rănită după ce s-a răsturnat într-un șanț, la Dorna Arini.

La data de 22 iulie 2025, în jurul orei 11:38, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin intermediul apelului de urgență 112 despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Dorna Arini, în care a fost implicat un ATV.

Polițiștii au stabilit că o femeie, domiciliată în județul Brașov, conducea un ATV pe strada Vulturul, din comuna Dorna Arini.

La un moment dat, pe fondul neadaptării vitezei la configurația drumului, femeia a pierdut controlul direcției, efectuând un viraj brusc spre dreapta, în urma căruia vehiculul s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului.

În urma accidentului, femeia a suferit leziuni, fiind transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Vatra Dornei pentru îngrijiri medicale.

- Advertisement -

Conducătoarea ATV-ului a fost testată cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Totodată, au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii rutieri din cadrul Compartimentului Rutier Vatra Dornei au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories