O persoană și-a pierdut viața în urma coliziunii dintre un autoturism și o motocicletă, pe raza comunei Sadova, marți dimineață.
Up date:
Un cetățean de origine poloneză, în timp ce conducea motocicleta, având-o ca pasageră pe soţia sa, pe DN17A, în afara comunei Sadova, s-a angajat în efectuarea unei manevre neregulamentare de depăşire a unei coloane de autovehicule, prin încălcarea marcajului longitudinal continuu, ocazie cu care a intrat în coliziune cu parapetul metalic de pe marginea dreaptă a drumului, ricoșând și acroșând ușor și o autoutilitară, condusă în faţa, pe aceeaşi direcţie de mers.
Din impact a fost acrășată uşor o altă autoutilitara, a cărei conducător ayto a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie imediat după producerea acestuia, fiind identificat, în trafic, pe raza comunei Suceviţa de către lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi – Compartimentul Rutier.
În urma accidentului soția motociclistului a decedat la faţa locului ca urmare a leziunilor suferite.
Motociclistul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Câmpulung – Moldovenesc.
Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative, după care le-a fost recoltată câte o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”ucidere din culpă„ , ”vătămare corporală din culpă” și ”părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.
Știre inițială:
La fața locului au intervenit pompierii militari cu modulul SMURD și cu sprjinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
În urma evenimentului rutier, o persoană a fost rănită și era în stop cardio-respirator. Echipajele medicale și paramedicale i-au aplicat manevre de resuscitare.
Din nefericire, manevrele de resuscitare au rămas fără rezultat, iar victima a fost declarată decedată.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut evenimentul rutier.