O șoferiță a intrat cu mașina într-un stâlp din beton
Sâmbătă după-amiază, o femeie de 39 ani, din comuna Udești, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DJ 208 A din direcția localității Bosanci către localitatea Udești, la intrarea în localitatea Luncușoara, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat într-un stalp din beton aflat pe marginea drumului.
În autoturismul implicat în evenimentul rutier, se mai afla o pasageră de 39 ani, care în urma impactului a suferit leziuni ușoare.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care a fost condusă la Spitalul Județean de Urgență Suceava, în vederea recoltării de mostre biologice.
Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”.