O tânără a ajuns cu mașina în gardul unei firme.
Evenimentul rutier a avut loc pe DN 17, pe raza localității Șcheia.
Duminică, în jurul orei 13.00, o tânără de 22 de ani, din municipiul Suceava, a condus autoturismul, din direcția mun. Suceava spre loc. Stroiești, iar în zona unei societăți comerciale, pe fondul neadaptării vitezei, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu gardul ce împrejmuiește proprietatea firmei respective.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto, care a fost transportată la Spitalul Județean Suceava pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătoarei auto fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.