O tânără de 18 ani a intrat pe contrasens și a lovit un microbuz. Șase persoane rănite, dintre care trei copii
La data de 22 iulie, în jurul orelor 10.30, o tânără de 18 ani, din orașul Gura Humorului, a condus autoturismul pe DN17, din direcția Stroiești către Șcheia, iar când a ajuns într-o curbă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu microbuzul, condus de un bărbat de 36 de ani, din satul Bosanci.
În urma impactului dintre cle două autovehicule a rezultat rănirea a trei minori cu vârste cuprinse între șapte și 13 ani, toți din comuna Bosanci, a celor doi conducători auto și a unei femei de 33 de ani, din comuna Bosanci. Cele șase persoane rănite au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava.



Conducătorii au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.