Ordin de protecție emis de polițiști după ce o tânără a fost agresată de soț
La data de 31 mai, în jurul orei 21.20, polițiștii din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Mălini au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie de 27 ani, din satul Baia, comuna Baia, cu privire la faptul că a fost agresată de către soțul său.
Echipajul de serviciu s-a deplsat în regim de urgență la adresa indicată, iar cu prilejul cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că femeia locuiește în satul Baia și este căsătorită cu soțul său în vârstă de 31 ani, de aproximativ șapte ani.
În data de 31 mai, în jurul orei 21.10, cei doi se aflau la domiciliul comun, iar pe fondul consumului de alcool din partea bărbatului, acesta din urmă și-a lovit soția, provocându-i leziuni și distrugerea ochelarilor de vedere. De asemenea, persoana vătămată a relatat faptul că i-a fost luat și telefonul mobil.
În cauză a fost întocmit formular de evaluare a riscului pentru femeia de 27 ani, ocazie cu care a rezultat faptul că există risc iminent și a fost emis un ordin de protecție provizoriu împotrivasoțului femeii, pentru o perioadă de 5 zile.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „violența în familie”, „distrugerea” și „furtul”, ce va fi soluționat procedural de către lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Baia sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.