Ordin de protecție împotriva concubinului violent
La 20 februarie, ora 11.00, la sediul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, s-a prezentat o femeie 28 ani, din comuna Marginea, care a sesizat că la data de 18 februarie, în jurul orei 14.00, a fost amenințată cu acte de violență de către concubinul său, solicitând emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
În urma cercetărilor s-a stabilit că femeia se află de mai mulți ani de zile într-o relație cu un bărbat de 29 ani, din municipiul Fălticeni, relație în urma căreia au rezultat doi copii.
Aceștia locuiesc pe raza municipiului Fălticeni.
În urma mai multor conflicte avute, femeia a părăsit împreună cu cei doi copii minori locuința de pe raza municipiul Fălticeni.
Din data de 17 februarie, aceasta a locuit împreună cu cei doi copii ai săi pe raza comunei Voitinel, la sora sa.
În tot acest timp, individul și-a amenințat concubina cu acte de violență, atât prin intermediul apelurilor telefonice, al mesajelor dar și prin intermediul altor persoane.
În aceste condiții, fiindu-i creată o stare de temere, femeia s-a adresat cu o plângere penală cu privire la cele sesizate, soliticitând totodată, emiterea unui ordin de protecție.
În cauză, a fost emis ordin de protecție provizoriu față de agresor valabil pentru 5 zile, acesta urmând să păstreze o distanță minima de 100 de metri față de concubina sa și copii minori ai acesteia, în vârstă de 5 ani și de 3 ani.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „amenințare”.