Pieton accidentat în timp ce traversa neregulamentar.
Luni după-amiază, un bărbat de 43 de ani, din comuna Vama, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes pe DN 2E, pe raza localității Băișești, pe relația Spătărești – Gura Humorului, l-a acroșat pe un bărbat de 54 de ani, din județul Botoșani, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nemarcat și nesemnalizat cu trecere pentru pietoni, de la stânga la dreapta, având în vedere sensul de deplasare al autoturismului.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Fălticeni. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.