Plângere penală pe numele unui doctor ieșean care a refuzat detașarea la Spitalul Județean Suceava

Din cauza lipsei acute de medici de la nivelul Spitalului Județean Suceava, conducerea Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva“ Iași a luat decizia detașării a trei medici infecționiști către Suceava.

Doi dintre cei trei medici ieșeni au acceptat detașarea și în cursul săptămânii trecute au ajuns la noul loc de muncă. Este vorba despre Andrei Viță și Eduard Năstase.

Tot la Spitalul Județean Suceava trebuia să ajungă și medicul Mihnea Hurmuzache de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva“ Iași, însă acesta a refuzat detașarea.

„În Sâmbăta Mare, zi tradiţional liberă, conducerea spitalului a convocat comisia de disciplină în regim de urgență, hotârându-se a să face o plângere penală împotriva mea, motivul fiind zădărnicirea combaterii epidemiei”, a declarat Mihnea Hurmuzache.

Conform unui ordin emis de Raed Arafat, medicii sunt obligați să accepte detașarea sau delegarea.

Medicul ieșean a explicat de ce nu a mers să lucreze în secția de Boli Infecțioase la Suceava.

„ Miercuri, 15 aprilie, am primit prin secretariatul spitalului, împreună cu alți doi colegi, prin care ni se comunica detașarea la Spitalul Județean Suceava. Eu și cu domnul Năstase eram de gardă și am fost surprinși. Am solicitat spitalului să ni se comunice data la care ar trebui să ajungem la Suceava. Nu am primit o copie a documentului semnat de domnul Arafat și nici ordinul de detașare. Nu ne-am pus problema să nu ne ducem. În Vinerea Mare, colegii mei au primit telefoane de amenințare din partea managerului Carmen Dorobăț și au cedat! Ei au plecat la Suceava. În Sâmbăta Mare, conducerea spitalului a convocat comisia de disciplină și a decis să facă o plângere penală împotriva mea, motivul fiind zădărnicirea combaterii epidemiei! Au acționat mișelește! Cum să-mi las mama, de 90 de ani, fără ajutor, și copilul în vârstă de 5 ani, singuri? Dacă se întâmpla ceva, cine răspundea pentru moartea ei?! Solicit public reglementarea modului de detașare a cadrelor medicale. Nu trăim într-o lume militarizată. Solicit ca toate cadrele medicale să poată ajunge, prin rotație, în zonele afectate și, de ce nu, și conducerea spitalelor, care fac paradă pentru fotografiere și media! Solicit, de asemenea, anularea Ordinului nr. 28, prin care drepturile mele fundamentale ale mele și ale familiei mele sunt călcate în picioare!“, spune Mihnea Hurmuzache.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI