Prins băut la volan, după ce a încercat să fugă de polițiști.
Patrulele de siguranță publică din cadrul SPR 13 Marginea, s-au deplasat în cursul zilei de duminică pe DJ 178 Burla, iar în jurul orei 17.00, o patrulă a observat un autoturism ce avea direcția de deplasare dinspre municipiul Rădăuți către comuna Burla, al cărui conducător auto, la vederea autospecialei de poliție a mărit viteza de deplasare. S-a luat legătura cu al doilea echipaj, care a oprit pentru control autoturismul în cauză.
Conducătorul auto a fost legitimat în persoana unui bărbat de 31 ani, din com. Burla, care emana miros de alcool.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost transportat la Spitalul municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificării în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că autoturismul avea inspecția tehnică periodică expirată, fapt pentru care s-a luat măsura sancționării contravenționale a conducătorului auto conform OUG 195/02R, luându-se și măsura complementară a reținerii certificatului de înmatriculare.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.