Prins băut la volan, un bărbat din Vicovu de Jos a vrut să scape de polițiști. Acesta s-a ales cu o amendă de aproape 9.500 de lei și a rămas fără permis pentru 480 de zile

StiriEvenimentPrins băut la volan, un bărbat din Vicovu de Jos a vrut...

Prins băut la volan, un bărbat din Vicovu de Jos a vrut să scape de polițiști. Acesta s-a ales cu o amendă de aproape 9.500 de lei și a rămas fără permis pentru 480 de zile.

Totul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni pe strada Cernăuți, din municipiul Suceava, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava, Biroul Rutier, au efectuat semnal de oprire unui autoturism marca BMW.

Conducătorul autoturismului respectiv a refuzat să se conformeze, a mărit viteza de deplasare, fiind necesară urmărirea acestuia. În urmărire au fost implicate și echipaje din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroului Ordine Publică.

La un moment dat, oamenii legii au reușit blocarea autovehiculului respectiv. Astfel, la volan a fost identificat un bărbat de 35 ani, din comuna Vicovu de Jos, care mai era însoțit de un alt tânăr și de o persoană de sex feminin.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la U.P.U. – Spitalul Județean Suceava, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de toate cele trei persoane identificate în autoturism s-a luat măsura sancționării contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020.

De asemenea, față de conducătorul auto, pentru contravențiile repetate, privind nerespectarea regimului legal de viteză, s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare însumată de 9.425 lei și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 480 zile.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influența alcoolului”

Facebook Comments

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI