Prins beat la volan de două ori într-o zi

StiriEvenimentPrins beat la volan de două ori într-o zi

Prins beat la volan de două ori într-o zi

La data de 11 decembrie, orele 15:28, polițiștii din cadrul SPR 7 au obținut date că un șofer circulă în stare de ebrietate cu autoturismul pe drumul ce duce de la Fălticeni către Mihăiești.

Echipajul a identificat pe DJ 209 A, pe raza satului Rotopănești, autoturismul VW condus un bărbat, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din verificările efectuate, la ora 11.35 același conducător auto a fost depistat pe raza orașului Târgu Neamț conducând același autoturism și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, unde i s-a întocmit un dosar penal pentru conducerea unui auto sub influența băuturilor alcoolice, astfel acesta nu avea dreptul de a conduce auto pe drumurile publice.

Având în vedere rezultatul, șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabiliri alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și ”conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere” faptă prev. și ped. de art. 335 al. 2din C.P

Facebook Comments

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI