Proiectil din Al Doilea Război Mondial descoperit la Bogata
Un proiectil neexplodat, provenit din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost descoperit vineri, în jurul orei 13.30, pe raza satului Bogata, comuna Baia, în timpul unor lucrări efectuate cu un buldoexcavator.
Incidentul a fost semnalat printr-un apel la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Mălini, care a constatat că, în timpul lucrărilor de excavare, a fost observat un obiect metalic suspect, ce s-a dovedit a fi un proiectil de artilerie.
Zona a fost imediat securizată până la sosirea echipei pirotehnice din cadrul ISU Suceava. Specialiștii au identificat obiectul ca fiind un corp proiectil exploziv calibrul 76 mm, provenit din cel de-al Doilea Război Mondial. Din fericire, proiectilul era nefuncțional.
Acesta a fost ridicat în condiții de siguranță și transportat pentru a fi depozitat și, ulterior, distrus controlat de către echipa pirotehnică a ISU.
Poliția reamintește cetățenilor că, în cazul descoperirii unor obiecte suspecte sau potențial explozive, este esențial să nu le atingă și să anunțe imediat autoritățile competente prin apel la 112.