Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat, miercuri seară, ridicarea carantinei pentru municipiul Suceava și pentru localitățile Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.
„Aș dori să mulțumesc compatrioților din județul Suceava pentru efortul, dăruirea și implicarea lor din această perioadă, când prin ce au făcut au avut grijă de sănătatea celor dragi și au protejat ceilalți cetățeni din zonele limitrofe și din toată țara. Sunteți eroii noștri, sunteți învingători și pentru toate acestea vă mulțumesc din suflet, dumneavoastră, medicilor care au luptat în prima linie, colegilor MAI, prefectului și președintele consiliului județean, cât și tuturor instituțiilor implicate în acest efort titanic”, a transmis Vela.
TEXT INTEGRAL AL ORDONANȚEI MILITARE 12
Art.1 – (1) Se ridică măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.2 – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.