marți, 12 august, 2025

Și-a incendiat propria casă în timp ce avea halucinații, la Poiana FOTO

Și-a incendiat propria casă în timp ce avea halucinații, la Poiana

Incendiul a avut loc la o gospodărie din satul Poiana, miercuri seară.

La fața locului au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului militarii Detașamentului de pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Zvoriștea, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, casa de locuit ardea generalizat, cu bunurile din interior, existând pericolul de propagare la întreaga gospodărie.

- Advertisement -

Incendiul a fost lichidat la ora 22.40.

Au ars casa de locuit, pe o suprafață de aproximativ 70 mp, obiecte de mobilier, materiale textile și alte bunuri materiale. De asemenea, s-au degradat pereții portanți ai construcției.

În urma lichidării incendiului s-a efectuat cercetarea locului faptei, ocazie cu care pompierii militari au stabilit că incendiul a izbucnit în bucătăria din interiorul locuinței.

Proprietarul gospodăriei se afla în sevraj etanolic și avea halucinații, motiv pentru care a fost transportat cu ambulanța la UPU Suceava și a fost internat la Secția de Psihiatrie Burdujeni.

Din primele verificări s-a stabilit că în momentul izbucnirii incendiului acesta se afla singur în locuință și pe fondul stării avansate de ebrietate a incendiat singur imobilul.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories