Șofer beat oprit de polițiști, după ce un alt conducător auto a sunat la 112
La data de 04 noiembrie, în jurul orei 14.30, Poliţia municipiului Vatra Dornei, a fost sesizată prin SNUAU 112, că pe DN 17, raza satului Mestecănis, conducătorul unui autoturism conduce haotic, acesta deplasându-se în directia Vatra Dornei.
Echipajul de poliţie rutieră s-a deplasat pe strada Calea Transilvaniei, ocazie cu care a identificat și oprit autoturismul respectiv.
La volan a fost identificat un bărbat de 55 de ani, din municipiul Cluj Napoca. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind infracțiunea de „conducerea sub influenta alcoolului”.