sâmbătă, 28 iunie, 2025

Șofer cu o alcoolemie de 1.67, implicat într-o tamponare la Cornu Luncii

Șofer cu o alcoolemie de 1.67, implicat într-o tamponare la Cornu Luncii

La data de 11 mai, în jurul orei 17.45, patrula de serviciu din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 de un bărbat, din comuna Cornu Luncii, cu privire la faptul că a fost implicat într-o tamponare, iar celălalt conducător auto se află sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii au stabilit că, la data de 11 mai, în jurul orelor 12.00, un bărbat din comuna Cornu Luncii, sat Băișești, în timp ce conducea autoturismul pe strada Bisericii din localitatea Băișești, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar în urma testării cu aparatul etilometru a rezultat o valoare de 1,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

- Advertisement -

În cauză s-a întocmit dosar penal cu sub aspectul săvârșirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” .

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories