Șofer de tir depistat cu permis de conducere fals în PTF Siret

Șofer de tir depistat cu permis de conducere fals în PTF Siret

Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Siret cercetează un cetățean ucrainean care se afla la volanul unui automarfar, pe sensul de intrare în România, deoarece a prezentat la control un permis de conducere fals, având însemnele autorităților ucrainene.

Vineri, 2 februarie a.c., în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară un cetățean ucrainean, în vârstă de 56 de ani.

Acesta conducea un ansamblu rutier format din cap tractor  și remorcă, având numere de înmatriculare specifice Ucrainei.

Odată cu pașaportul, oamenii legii i-au solicitat șoferului și permisul de conducere, iar în urma verificărilor aceștia au constatat că documentul prezentat de bărbat, având însemnele autorităților ucrainene, nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals total.

Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că anul trecut, aflându-se pe teritoriul Bulgariei, a pierdut permisul de conducere, motiv pentru care a contactat o persoană astfel încât să-i procure un alt document având aceleași date ca și cel pierdut.

În cauză polițiștii de frontieră suceveni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals.

Citește și:

top citite:

Ultimile știri