Șofer prins beat la volan, circulând cu pană pe străzile din Suceava
La data de 14 septembrie, ora 22.40, un echipaj mixt din cadrul Poliției Municipiului Suceava si din cadrul I.J.J. Suceava, în timp ce efectua activități de patrulare pe strada Vasile Alexandri, din municipiul Suceava, a observat un autoturism, circulând pe pană la roata dreapta faţă a autoturismului.
Șoferul respectiv a fost oprit de polițiști în faţa Catedralei Naşterea Domnului.
Deoarece acesta emana halenă alcoolică i s-a solicitat efectuarea unei testări cu aparatul etilotest, însă acesta a mimat în repetate rânduri că suflă în aparat, fapt pentru care cu acordul acestuia a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Suceava unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal.

