Șofer prins beat la volan, pe străzile municipiului Suceava
La data de 4 noiembrie, în jurul orei 20.00, polițiștii din municipiul Suceava au fost sesizați, prin intermediul numărului unic de urgență 112, cu privire la faptul că un conducător auto ar fi plecat de pe strada Mihail Sadoveanu la volanul unui autoturism marca BMW, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Echipajul de poliție s-a deplasat de urgență în zonă, iar pe strada Mărășești din municipiul Suceava a fost identificat vehiculul semnalat. Polițiștii au pus în funcțiune semnalele acustice și luminoase și au procedat la oprirea autoturismului.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilometru. Rezultatul a indicat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

