Suceava. Om al străzii găsit mort într-o mașină abandonată

Suceava. Om al străzii găsit mort într-o mașină abandonată

Polițiștii au stabilit că, la data de 19 octombrie, în jurul orelor 09.30, administratorul unei firme, de pe strada Florilor, municipiul Suceava, a ajuns la serviciu, iar la scurt timp, după aproximativ 10 minute, un om al străzii a venit la el și i-a spus că l-a găsit pe prietenul său ( tot un om al străzii ), decedat într-un autoturism abandonat din proximitatea punctului de lucru.

Acesta s-a deplasat imediat la fața locului și a găsit autoturismul respectiv cu ușile și portbagajul închise, neasigurate. În interiorul autoturismului, l-a găsit pe bărbatul de 54 de ani, fără suflare, pe bancheta din spate.

La fața locului au ajuns polițiștii care nu au identificat urme vizibile de violență pe corpul neînsuflețit al bărbatului, acesta fiind cunoscut cu afecțiuni medicale severe din cauza consumului de alcool.

Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirea cauzei decesului.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI