Tânăr fără permis urmărit de polițiști după ce a refuzat să oprească la semnalele acestora, la Măneuți.
Sâmbătă noapte, pe raza comunei Frătăuții Vechi, localitatea Măneuți, pe DJ 178F, polițiștii din cadrul SPR 4 Gălănești au efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism.
Conducătorul auto nu s-a conformat continuându-și deplasarea către localitatea Măneuți. S-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 3,5 kilometri către ieșirea din localitatea Măneuți spre localitatea Dornești, unde acesta a oprit pe partea dreaptă.
La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 19 ani, din municipiul Rădăuți.
Efectuându-se verificări în bazele de date s-a constatat faptul că șoferul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,15 /l alcool pur în aerul expirat, fiind sancționat contravențional.
De asemenea, șoferul a fost sancționat pentru mai multe nereguli rutiere prevăzute de OUG 195/2002 RM.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere‟.