Tânăr reținut pentru 24 de ore după ce a furat bunuri în valoare de 700 de lei, dintr-un supermarket din Rădăuți

Tânăr reținut pentru 24 de ore după ce a furat bunuri în valoare de 700 de lei, dintr-un supermarket din Rădăuți

La data de 30 septembrie, în jurul orei 11.00, agentul de pază din supermarketul Kaufland Rădăuți a observat o persoană de sex bărbătesc care a luat două sticle de coniac, pe care le-a ascuns în geaca cu care era îmbrăcat.

Tânărul a fost oprit de agentul de pază, până la sosirea lucrătorilor de poliție la fața locului.

Omenii legii au stabilit că este vorba despre un tânăr de 20 de ani, din comuna Horodnic de Sus.

Pe lângă sticelele de coniac, în buzunarul drept al hanoracului pe care îl purta, acesta avea ascunsă o pereche de mănuși cu palmele cauciucate. În buzunarul stâng al hanoracului cu care era îmbrăcat avea un parfum de 100 ml în valoare de 54,99 lei. De asemenea, în partea din spate, ascuns în bata pantalonilor acesta avea un cablu de date, în valoare de 39,99 lei.

Astfel, valoarea prejudiciului adus magazinului Kaufland se ridica la peste 700 de lei.

Totodată polițiștii au stabilit că, tânărul se afla din data de 29 iunie sub control judiciar, tot pentru furturi.

În urma administrării materialului probator, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „furt”.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI